Enciclopedie Wiki
Register
Advertisement

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A),Statele Unite sau America (în Format:En respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă de asemenea câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

Demografie[]

În fiecare an, peste 100.000 de studenţi străini vin în Statele Unite cu popularele vize J-1 pentru slujbele sezoniere stabile.[1]

Educație[]

Sistemul universitar din SUA este considerat cel mai avansat şi performant sistem educaţional din lume. Acesta este compus din peste 4.300 de instituţii de învăţământ universitar şi postuniversitar în care învaţă aproape 14 milioane de studenţi, 570.000 reprezentând studenţi internaţionali.[2]

Note[]

  1. Work and Travel, experienţă neplăcută pentru o româncă, 8 decembrie 2010, Evenimentul zilei, accesat la 29 decembrie 2016
  2. Sistemul universitar din SUA, 16 noiembrie 2012, Raluca Apostol, Adevărul, accesat la 16 decembrie 2016

Legături externe[]

Advertisement