FANDOM


Arta este, în esență, cea mai profundă expresie a creativității umane. Pe cât de dificil de definit, pe atât de dificil de evaluat, având în vedere faptul că fiecare artist își alege singur regulile și parametrii de lucru, se poate spune, totuși, că arta este rezultatul alegerii unui mediu, a unui set de reguli pentru folosirea acestui mediu și a unui set de valori ce determină ce anume merită a fi exprimat prin acel mediu pentru a induce un sentiment, o idee, o senzație sau o trăire în modul cel mai eficient posibil pentru acel mediu. Prin modul său de manifestare, arta poate fi considerată și ca o formă de cunoaștere (cunoașterea artistică).

Animale în artă Edit

2010 - Napoleon, un armăsar negru în vârstă de patru ani, a dezvoltat un talent pentru pictură după ce a făcut echipă cu artistul catalan Sergio Caballero. Cel mai scump tablou: 6.000 de euro.[1]

2015 - Peta (People for the Ethical Treatment of Animals), asociaţie care luptă pentru drepturile animalelor, a depus o plângere insolită, în numele unei maimuţe care şi-a făcut selfie-uri, susţinând că animalul este proprietarul imaginilor, şi nu fotograful al cărui aparat a fost utilizat.[2]

Artă extremă Edit

Artistul John Knuth dă naştere unor opere de artă aparte. Mai exact el hrăneşte muşte cu o vopsea pe care, ulterior, animalele o regurgitează pe o pânză.[3]

Referințe Edit

Bibliografie Edit

  • „Mică enciclopedie de artă universală”, Vasile Florea, Gheorghe Syekely, Editura Litera International, 2005 - recenzie
  • Oglinda lumii. O nouă istorie a artei, Julian Bell, Vellant, 2007 - recenzie1 - recenzie2

Legături externe Edit

Vezi și Edit

Commons-logo
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Artă

Format:Cele7arte Format:Pictură-Sculptură Informații bibliotecare

Ad blocker interference detected!


Wikia is a free-to-use site that makes money from advertising. We have a modified experience for viewers using ad blockers

Wikia is not accessible if you’ve made further modifications. Remove the custom ad blocker rule(s) and the page will load as expected.

Also on FANDOM

Random Wiki